Doi copii au murit după ce au căzut în râul Bistrița, în localitatea Borca din județul Neamț. Este vorba despre o fată și un băiat, cu vârste de 7 și 8 ani. Tragedia s-a petrecut la doar o zi după ce alți doi minori au căzut în apele înghețate ale râului Bistrița, în Bacău, fiind smulși din ghearele morții doar ca urmare a intervenție prompte a pompierilor militari băcăuani și a echipajului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

„Facem apel către toţi părinții și cadrele didactice să le explice celor mici că întinderile înghețate de apă nu sunt un loc de joacă, că sunt periculoase, iar astfel de evenimente se pot întâmpla oricând și oricui.

Totodată, facem apel și către toţi cei care sunt martori la joaca celor mici în asemenea locuri să le atraga atenția despre pericol și să anunțe autoritățile”, spuneau pompierii băcăuani la capătul misiunii încheiate cu succes.

Din păcate, o fetiță de 8 ani și un băiețel de 7 ani, care au căzut în râul Bistrița, în localitatea neamțeană Borca, nu au avut același noroc.

Scoși din apa rece a Bistriței, unde au ajuns după ce s-a rupt gheața sub ei, cei doi copii au fost transportați de urgență la spital, în stare critică.

Medicii de la spitalul din Bicaz au încercat din răsputeri să îi țină în viață pe micuți. Ei au fost scoși în stare de inconștiență din râul Bistrița.

Prima a fost scoasă fata, de către martorii care au văzut momentul în care cei doi copii au căzut în apă. Băiețelul, în vârstă de 7 ani, a fost găsit de pompieri la un kilometru distanță de locul în care a fost văzut în momentul în care a căzut, la fel în stare de inconștiență.

Cei doi au fost resuscitați zeci de minute de către echipajele de prim-ajutor, înainte să fie duși la spital.

În această dimineață, medicii de la spitalul din Bicaz au anunțat decesul copiilor, a anunțat digi24.ro.

Este deja al doilea caz în doar două zile. Și vineri au căzut doi copii tot în râul Bistrița, doar că în județul Bacău. Cei doi aveau 10, respectiv 12 ani. Amândoi au fost scoși în stare extrem de gravă. Unul dintre ei a fost resuscitat. Din fericire în acel caz manevrele de resuscitare au dat rezultat, copiii fiind salvați. (foto: captură digi24.ro)