Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (FOTO) Au apărut primele imagini de la accidentul grav din...

ULTIMA ORĂ: (FOTO) Au apărut primele imagini de la accidentul grav din Agăș! Mașină răsturnată într-o prăpastie de 12 metri, două victime

Au apărut primele imagini de la accidentul grav din Agăș. Fotografiile surprinse la locul intervenției arată amploarea accidentului în care un autoturism s-a răsturnat într-o prăpastie de aproximativ 10-12 metri. Două persoane au fost implicate, iar una dintre ele a fost scoasă dintre fiarele mașinii de echipele de descarcerare.

Primele fotografii de la locul accidentului petrecut joi seară în comuna Agăș au fost făcute publice de ISU Bacău și arată cât de dificilă a fost intervenția salvatorilor. Autoturismul a ajuns într-o prăpastie adâncă de aproximativ 10-12 metri, iar mobilizarea echipajelor de intervenție a fost una de amploare.

La locul accidentului au ajuns pompieri din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa și al Gărzii de Intervenție Comănești, cu autospeciale de stingere și descarcerare, un echipaj SMURD și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Pentru sprijin a fost alertat și Salvamont – punctul de lucru Sulta–Agăș.

În autoturism se aflau două persoane. Unul dintre bărbați a reușit să iasă singur din mașina răsturnată înainte de sosirea echipajelor de salvare. Acesta a fost consultat de cadrele medicale, însă a refuzat transportul la spital.

Cel de-al doilea ocupant a rămas încarcerat și a fost extras de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital, după ce medicii au constatat că prezenta dureri în zona lombară și mai multe escoriații.

„În această seară, pompierii militari băcăuani au intervenit pentru gestionarea unui accident rutier produs în comuna Agăș, sat Agăș, unde un autoturism s-a răsturnat într-o prăpastie de aproximativ 10–12 metri.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa, o autospecială pentru descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, un echipaj SMURD, precum și resurse medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean. Pentru sprijinul intervenției a fost anunțat și Salvamont – punctul de lucru Sulta–Agăș.

În accident au fost implicate două persoane.

Un bărbat s-a autoevacuat din autoturism înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Acesta a fost evaluat medical la fața locului și a refuzat transportul la spital.

Cea de-a doua persoană, de sex masculin, a rămas blocată în autoturism și a fost extrasă de către echipajele de descarcerare. După evaluarea medicală, aceasta prezenta dureri lombare și escoriații, fiind transportată la unitatea spitalicească de către echipajul SAJ pentru investigații suplimentare.

Pe timpul intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pentru eliminarea oricărui risc suplimentar”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci. (foto: ISU Bacău)