ULTIMA ORĂ: Comunicat CRAB, când se va finaliza umplerea conductelor de aducțiune APĂ POTABILĂ spre ONEȘTI, respectiv Moinești

0
76

Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) confirmă într-un comunicat de presă situația prezentată de dimineață, în exclusivitate, de UNU PE TROTUȘ – vezi detalii AICI – în privința avariei care a lăsat fără apă zeci de mii de locuitori de pe Valea Trotușului, între care municipiile Onești și Moinești. 

Astfel, cea de-a doua avarie produsă pe tronsonul zero – între Barajul Valea Uzului și Stația de Tratare Cărăboaia – a fost remediată de lucrătorii CRAB în dimineața zilei de duminică, 7 iulie, după care s-a trecut la umplerea celor două ramuri de alimentare cu apă, către Onești și Moinești.

„În jurul orei 05:30, echipele SC CRAB SA au finalizat lucrările de remediere a defecţiunii ce a afectat conducta de aducţiune apă brută Valea Uzului – Staţia de Tratare Cărăboaia. Ca atare, au fost iniţiate operaţiunile specifice de punere în funcţiune a acesteia, a Staţiei de Tratare Cărăboaia şi a conductelor de transport apă potabilă spre Oneşti şi Moineşti.

În prezent, monitorizăm atent traseul aducțiunii de apă brută pentru a identifica eventuale noi defecțiuni cauzate de starea tehnică precară a conductei.

Estimăm că până în jurul orei 17:00 conductele de transport până la orașele Târgu Ocna și Moinești vor fi umplute, iar până la ora 22:00 va fi finalizată umplerea sistemelor de transport apă potabilă, atât Ramura Sud, inclusiv municipiul Oneşti, cât și Ramura Nord”, a transmis CRAB. (foto: imagine ilustrativă)