Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru municipiul Bacău a ajuns, marți, 11 ianuarie, la 2.20 cazuri la mia de locuitori, în creștere față de ziua precedentă, când fuseseră raportate 1.85 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bacău.
În Onești, rata de incidență COVID-19 a ajuns marți, 11 ianuarie, la 1.55 cazuri la mia de locuitori (de la 1.35 ziua precedentă), iar în Moinești este de 0.97 cazuri la mia de locuitori (de la 0.93).
În trei localități din județul Bacău rata de incidență COVID-19 a trecut deja de pragul de 3 infectări la mia de locuitori: Berești-Tazlău 3.66, Dofteana – 3.48, Hemeiuș – 3.59, iar la Gârleni rata de incidența a ajuns la 4.64, cea mai ridicată din tot județul. (foto: desteptarea.ro)















