Operațiunea de căutare a băiețelului de 4 ani dispărut în comuna Dofteana continuă și în această dimineață, după o noapte întreagă de verificări. Pentru găsirea copilului au fost mobilizate peste 250 de persoane, iar în operațiune au fost folosite inclusiv o cameră cu termoviziune și un elicopter din partea Inspectoratului General de Aviație (IGAV).
Potrivit ultimelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău, activitățile de căutare au continuat și pe parcursul nopții.
Elicopter și cameră cu termoviziune, folosite în căutări
Operațiunea a fost extinsă și cu mijloace aeriene și echipamente speciale, în încercarea de a identifica orice urmă care ar putea conduce la găsirea copilului.
„A fost folosită inclusiv o cameră cu termoviziune și un elicopter din partea IGAV”, a transmis IPJ Bacău.
La căutări participă peste 250 de persoane, printre acestea aflându-se polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, dar și voluntari și localnici care s-au alăturat operațiunii.
Căutările continuă în această dimineață
Polițiștii anunță că operațiunile de căutare și salvare sunt în continuare în desfășurare și că sunt luate toate măsurile necesare pentru depistarea în siguranță a minorului.
Iosif Avram Laurențiu, în vârstă de 4 ani, a dispărut joi, 24 septembrie, din comuna Dofteana. La momentul plecării de la domiciliu purta pantaloni lungi gri și un tricou albastru și era fără încălțăminte.
Autoritățile fac în continuare apel la persoanele care dețin informații despre copil sau care l-au observat să sune imediat la 112.













