La data de 02 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 18 – 26 septembrie a.c, o persoană necunoscută s-ar fi prezentat la punctele de lucru ale unor societăți comerciale din municipiul Bacău, iar sub pretextul intenției achiziționării de bunuri, ar fi sustras mai multe pachete cu țigarete.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Bacău, bănuit de comiterea faptelor.

După administrarea probelor, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)