Acasă National / Externe VEȘTI BUNE pentru șoferi! Un NOU tronson de AUTOSTRADĂ se deschide luni,...

VEȘTI BUNE pentru șoferi! Un NOU tronson de AUTOSTRADĂ se deschide luni, după mai multe întârzieri și amânări.

După o întârziere de peste 30 de luni și trei amânări doar anul acesta, șoferii vor putea circula începând de luni, 30 iunie, pe ultimul lot în lucru al inelului de sud al autostrăzii care va ocoli Bucureștiul — tronsonul Bragadiru-Joița. Această deschidere va permite parcurgerea integrală a semicercului sudic al Autostrăzii A0, o variantă esențială pentru descongestionarea traficului în jurul Capitalei.

„Prima inaugurare, primul tronson va fi cred săptămâna viitoare, luni, marţi. Acel A0 care va rezolva multe lucruri care ţin de trafic, inclusiv în Bucureşti”, a declarat Sorin Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor.

Autostrada 0, cu o lungime totală de 100 de kilometri, are scopul de a fluidiza traficul rutier de pe centura Bucureștiului și de a crea legături rapide cu principalele artere către Pitești, Constanța și Ploiești.

Pe lângă inelul de sud care va fi complet funcțional din 30 iunie, în partea de nord a autostrăzii situația este diferită. Lotul 1, Joița-Corbeanca, are un avans de numai 3%, din cauza unui „război al contestațiilor” din ultimii patru ani, iar Lotul 2, Corbeanca-Afumați, este singurul tronson nordic deja deschis. Pe Lotul 3, Afumați-Pantelimon, lucrările sunt la jumătate, iar Lotul 4, Pantelimon-Glina, este cel mai avansat.

„Până la sfârşitul acestui an în mod sigur vom deschide Lotul 4, Pantelimon – Glina, de pe semi-inelul nordic. Rămâne sub semnul întrebării Lotul 3, Afumaţi – Pantelimon, cel de 8,6 kilometri. Depinde foarte mult de modul în care constructorul chinez înţelege să se mobilizeze. În acest moment nu are o mobilizare suficientă”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Finalizarea completă a Autostrăzii 0 este estimată să aibă loc peste aproximativ un an și jumătate, moment în care se estimează dispariția blocajelor de trafic de pe șoseaua de centură a Bucureștiului.