La această dată, în județul Bacău evoluează 3 focare de Pestă Porcină Africană la porc domestic în gospodăriile populației din localitățile Frumoasa, Buhoci și Parava, informează DSVSA Bacău.
De asemenea sunt active restricțiile pentru 105 cazuri de pestă porcină africană (P.P.A.) la porc mistreț în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.
Încă de la notificarea suspiciunii de boală, pe probele analizate de L.S.V.S.A. Bacău, serviciile veterinare au intervenit de urgență.
Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport.
Restrictiile din focarul de la Frumoasa trebuiau ridicate din data de 09.03.2021, dar datorită faptului că zona de protecție și de supraveghere aferentă focarului se extinde pe teritoriul județului Neamț, unde datorită noilor focare diagnosticate, sunt în continuare restricții pe zonele menționate anterior.
În trasabilitatea bolii, pentru focarul din localitatea Drăgușani, comuna Parava, 10 suine au murit iar în comuna Buhoci au murit 9 suine, iar în cadrul măsurilor de combatere și asanare a bolii, 33 suine au fost ucise si neutralizate, cu respectarea legislatiei sanitare veterinare în vigoare.
Unitatea Locală de Decizie a Centrului Local de Combatere a Bolilor Bacău, aflată sub conducerea Prefectului judetului Bacau, a adoptat ieri, la confirmarea bolii, Hotărârea de aprobare a Programelor de măsuri, care se aplică în zonele de restricții pentru pesta porcină africană.
MĂSURILE DE COMBATERE A PESTEI PORCINE AFRICANE la porc domestic cuprind în zonele de restricții, între cele mai importante acțiuni:
- O campanie de conștientizare a cetățenilor de către administrațiile publice locale, prin instalarea semnelelor și panourilor de avertizare pe căile de acces din zonele de protecţie. Aceste semne se vor instala şi pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi de supraveghere.
În toate locurile de mare vizibilitate din localitățile cu restricții, vor fi amplasate afișe cu reguli simple și clare pe care toți crescătorii de suine au obligația să le respecte pentru a preveni răspândirea bolii;
- Recensământul tuturor exploataţiilor care vor fi vizitate de echipele formate din medici veterinari, desemnate de către D.S.V.S.A. Bacău, într-un termen de cel mult şapte zile, în vederea efectuării unui examen clinic al porcilor şi a unui control al registrului şi al mărcilor de identificare a porcilor;
- Prin grija autorității publice locale, la intrările și ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci din perimetrul stabilit de către DSVSA Bacău, în jurul focarului, se vor instala dezinfectoare individuale, în termen de 5 zile de la adoptarea prezentului plan de măsuri;
- Se interzice circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, cu documente legale;
- În zonele în care s-a identificat P.P.A. la porc domestic, în Fondul de vânătoare de pe raza U.A.T., se realizează vânătoarea intensivă până la reducerea efectivelor de mistreți la limita cotelor optime
Subliniem din nou obligațiile și responsabilitățile crescătorilor de porcine
- Anunțați imediat medicul veterinar de apariția oricăror semne de boală sau mortalitate la porcii din gospodărie.
- Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestic în vecinătatea pădurilor precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți.
- Creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare.
- Nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă sau în pădure; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică.
- Nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, de la intermediary sau mijlocitori de animale, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificate sanitar-veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar, pentru că există pericolul să introduceți în gospodărie porci bolnavi, și astfel să difuzați pesta porcină africană!
- Se interzice sacrificarea porcilor din gospodărie fără anunțarea medicului veterinar.
- Colaborați cu medical veterinar arondat pentru efectuarea examenelor clinice și recoltarea probelor pentru examene de laborator.
- Este interzisă scoaterea din gospodărie a cărnii de porc și produselor provenite de la aceștia.
- Nu comercializați carnea proaspătă și produsele din carne de porc rezultate din tăierea porcinelor în exploatația proprie (consumul acestor produse se face numai în exploatația respectivă, după examenul de specialitate asigurat de către medical veterinar arondat).
- Solicităm cetățenilor care desfășoară diverse activități în păduri pe raza județului Bacău să anunțe autoritățile cu privire la orice caz de mortalitate la mistreț identificat cu această ocazie. (foto: imagine ilustrativă)











