Tragedie, luni seară, în Bacău, pe calea ferată. Un tren, care circula pe ruta Suceava – București, a lovit mortal două persoane. Mecanicul ar fi văzut victimele și a dat semnal, însă n-a putut opri la timp, relatează stirileprotv.ro.
Impactul a avut loc la intrarea în oraşul Bacău. Mecanicul de locomotivă a văzut o persoană care era căzută pe șine şi o alta care încerca s-o ajute pe prima. Din păcate, n-a reuşit să evite tragedia.
Călătorii au realizat ce s-a petrecut numai după ce trenul a oprit.
Poliţiştii continuă cercetările şi încearcă să identifice cele două victime, două femei, una mai în vârstă şi cealaltă mai tânără. (foto: captură TV)











