Acasă National / Externe TRASEUL Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, O NOUĂ MODIFICARE! Trebuie regândit, pentru...

TRASEUL Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, O NOUĂ MODIFICARE! Trebuie regândit, pentru a face loc unei investiții strategice în apărare

 

Construcția Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, suferă o modificare semnificativă de traseu. Schimbarea este impusă de realizarea unei investiții strategice în domeniul apărării – o pistă de testare pentru drone militare, construită de compania Carfil în zona Brașovului.

Informația a fost confirmată de Tudor Duțu, directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune local, informează newsbv.ro.

Pista pentru drone, parte a unui viitor centru de excelență militară, necesită respectarea unor distanțe stricte de siguranță. În acest context, traseul Autostrăzii A13 Brașov – Bacău va fi deviat cu aproximativ un kilometru față de planul inițial.

Noua rută va porni din zona Ozun, va vira spre stânga și va ajunge în sudul localității Prejmer, în apropierea parcului industrial.

Această ajustare determină o întârziere estimată la patru luni în desfășurarea proiectului, însă oficialii susțin că modificarea va aduce beneficii importante județului Brașov, contribuind la dezvoltarea mai eficientă a infrastructurii locale și regionale. (foto: CNAIR)