Chimcomplex, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a transmis Bursei de Valori București (BVB), săptămâna trecută, “iminența închiderii tranzacției de achiziție a activelor Oltchim” și încheierea unui acord de finanțare în acest scop cu Credit Suisse AG din Elveția și și cu divizia din UE a băncii rusești de stat VTB Bank, a doua cea mai mare din Rusia, informează profit.ro.
“Credit Suisse AG și VTB Bank (Europe) SE – Frankfurt se vor alătura astfel celorlalți parteneri financiari ai Chimcomplex în tranzacția cu Oltchim, respectiv SCR Grup, controlat tot de Ștefan Vuza, și compania americană Tricon Energy. În anunțul Chimcomplex se menționează că Chimcomplex „încheie un acord de exclusivitate” cu Credit Suisse AG și VTB Bank (Europe) SE – Frankfurt”, mai scrie sursa citată.
Pe 17 noiembrie a fost data limită de finalizare a tranzacției de preluare de către Chimcomplex Onești a principalelor active Oltchim. De la această dată, Chimcomplex are la dispoziție 20 de zile pentru a face plata conform angajamentului, de 127 de milioane de euro plus TVA. Ulterior, mai poate beneficia de zile suplimentare, dar doar contra unor penalități care merg de la 0,01% (69.299 lei) la 0,1% (692.991 lei) pe zi de întârziere.
„Începerea discuțiilor exclusive cu doi parteneri europeni de top marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și deschide calea pentru finalizarea cu succes a achiziției activelor Oltchim”, a declarat patronul Chimcomplex, Ștefan Vuza, pentru profit.ro, menționând totodată că Chimcomplex a îndeplinit ultimele două condiții suspensive ale contractului de achiziție a activelor Oltchim, respectiv a obținut avizul strategic al CSAT și aprobarea concentrării economice de către Consiliul Concurenței.