Acasă Actualitate (FOTO) Transport ilegal de lemne, oprit în Comănești: 33 de metri cubi...

(FOTO) Transport ilegal de lemne, oprit în Comănești: 33 de metri cubi fără acte, descoperiți de polițiști

 

Transport ilegal de lemne depistat de polițiști în Comănești, unde un șofer a fost prins în trafic fără acte pentru marfa transportată.

Polițiștii din Comănești au oprit în trafic, pe strada Minerului, un ansamblu de vehicule încărcat cu material lemnos, în urma unui control de rutină. La volan se afla un bărbat de 50 de ani, din Ghimeș-Făget, care transporta nu mai puțin de 33 de metri cubi de bușteni.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul nu deținea aviz de însoțire pentru lemnul transportat, document obligatoriu pentru astfel de transporturi. Cantitatea de material lemnos, evaluată la aproximativ 16.700 de lei, a fost confiscată și predată către Ocolul Silvic Comănești.

Potrivit reprezentanților IPJ Bacău, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

„Polițiștii din Comănești au oprit în trafic, pe strada Minerului din localitate, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Ghimeș-Făget, care transporta 33 m.c. de bușteni pentru care nu avea aviz de însoțire.

Materialul lemnos, în valoare de 16.700 de lei, a fost predat Ocolului Silvic Comănești. Totodată, a fost întocmit dosar penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef Gabriel Dumitrache. (foto: IPJ Bacău)