În ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul rănit grav în accidentul de pe DN12A Onești – Comănești, pe raza localității Bogata (comuna Dofteana), s-a stins din viață.
Decesul a fost declarat la spitalul din Onești, unde victima fusese transportată imediat după producerea accidentului.
Bărbatul de 48 de ani fusese preluat de la locul evenimentului cu mai multe leziuni grave.
Accidentul a avut loc luni, 24 iunie.
CUM S-A PRODUS ACCIDENTUL
„Un bărbat de 65 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN12A din direcția de mers Comănești spre Onești, când a ajuns în dreptul intersecției cu strada Cireșoaia din localitatea Bogada, a surprins și accidentat un bărbat de 48 de ani, din comuna Dofteana, care se afla în traversarea părții carosabile, din partea stângă a direcției de mers Comănești – Onești.
Pietonul a fost transportat la spital unde a rămas sub supraveghere medicală .
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declara purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Păduraru. (foto: UNU pe Trotuș)













