În ziua alegerilor prezidențiale, o tragedie a avut loc într-o secție de votare din județul Mehedinți. Un bărbat în vârstă de 75 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, s-a prăbușit chiar în cabina de vot, în comuna Burila Mare.
Potrivit autorităților, incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, 18 mai. Echipajele medicale ajunse la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. Pe durata intervenției, procesul electoral a fost suspendat temporar.
„Astăzi, 18 mai, ora 09.50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat despre faptul că, la secţia de votare nr.128, din loc. Burila Mare, unui bărbat de 75 de ani, din aceeaşi localitate, care s-a prezentat pentru a-şi exercita dreptul la vot, i s-ar fi făcut rău în cabina de vot. La faţa locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şimian, în vederea acordării de îngrijiri medicale şi efectuarea de verificări. Procesul electoral a fost întrerupt pe timpul efectuării manevrelor de resuscitare, ulterior bărbatul fiind declarat decedat”, informează Centrul de Comunicare Judeţean Mehedinţi.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului. (foto: imagine ilustrativă)













