Tragedie în Vinerea Mare! Ieri dimineață, un bărbat și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața unui tren, în zona Parcului Gherăiești din municipiul Bacău, notează radioeasy.ro.
„În această dimineață (n.r. – vineri, 22 aprilie), la ora 06.50, șeful stației CFR Bacău a anunțat prin apel telefonic la 112 că locomotiva trenului Regio care circula pe relația Mărășești – Iași, a surprins și accidentat o persoană de sex masculin, în Bacău.
La fața locului s-a deplasat polițiștii și au identificat cadavrul bărbatului. Un echipaj de pe ambulanță a fost și el prezent, dar medicii nu au mai putut decât să declare decesul. Bărbatul era de cetățenie germană și era născut în 1941.
Mecanicul locomotivei a declarat că victima a ieșit din liziera aflată în gabaritul căii ferate și s-a pus cu capul pe linia de tren. Trenul a avut o întârziere de 23 de minute
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru. (foto: imagine ilustrativă)