Tragedie fără margini în Săptămâna Mare, în Căiuți. Un copil de trei ani aflat la o stână de pe raza comunei a murit după ce a băut o substanță toxică.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au anunțat că polițiștii au fost sesizați luni, 14 aprilie, în jurul orei 18.00, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanță toxică.
Polițiștii care s-au deplasat de urgență la locul indicat au constatat că, minorul, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, ar fi băut o substanță toxică folosită la deparazitarea oilor, acesta pierzându-și cunoștința.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, copilului fiindu-i acordat primul ajutor, însă, din nefericire, aceasta a decedat.
„Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Creţu. (foto. imagine ilustrativă)











