Astăzi vremea se menține cald în zona intracarpatică. După-amiaza, în Maramureș, în nordul Moldovei, în Transilvania și la munte o să plouă destul de mult, dar în celelalte regiuni avem soare și timp frumos.

Maximele pleacă de la 14 grade la malul mării și ating 26…27 de grade în vestul țării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde urmează o zi frumoasă, cu cer mai mult senin. Temperaturile se mențin la valorile de sâmbătă și vom avea 22 de grade în Bărăgan, însă pe litoral va fi cam răcoare și se vor înregistra doar 14…15 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă la noapte pe-aici vin câțiva stropi de ploaie. Temperaturile sunt potrivite pentru data din calendar și ajung la 23 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi perioade însorite, însă în a doua parte a zilei se adună norii și, îndeosebi în zona Bucovinei și la munte, apar averse însoțite de descărcări electrice și de rafale puternice de vânt. Se vor strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat și vor fi și condiții de grindină.

În nordul Transilvaniei nu prea vedem soarele, dar temperaturile se mențin ridicate. După orele prânzului și pe-aici o să plouă destul de mult și s-ar putea să cadă grindină.

În ținuturile vestice înnorările și aversele apar mai mult în zona montană, pe unde se vor strânge cantități însemnate de apă. În rest găsim soare și temperaturi de vară: în Banat se vor înregistra 26, poate chiar 27 de grade.

În Transilvania soarele se arată trecător, dar vremea se menține caldă. După orele prânzului norii se înmulțesc și vin averse cu tunete și fulgere, care pot să lase în urma peste 15…20 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul se întețește pe timpul ploilor și nu e exclus să cadă grindină.

În Oltenia va domina atmosfera însorită. Temperaturile rămân în limitele normale și vor fi cel mult 23 de grade, pe la Drobeta Turnu-Severin. La noapte minimele ajung la 6 grade, iar pe la câmpie apare ceața.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: soare, câțiva nori inofensivi și temperaturi potrivite momentului – de la 21 de grade în zonele mai înalte până la 23 de grade în Lunca Dunării. (sursa: stirileprotv.ro)