Statele europene încep să se relaxeze, semn că valul 5 al pandemiei ar putea fi și ultimul. Marea Britanie, de exemplu, e gata să renunţe la certificatul verde. Şi Israelul ia în considerare acest lucru. În România, autorităţile spun că nu se gândesc la aşa ceva pentru că procentul de vaccinare este printre cele mai mici din Europa, notează observatornews.ro.

Britanicii renunţă la toate restricţiile de săptămâna viitoare, inclusiv la certificatul verde. Purtarea măştii nu va mai fi obligatorie, iar din luna martie ar putea fi eliminată şi măsura izolării. Atenţie, însă, peste 71% din populaţie este însă complet vaccinată.

Şi Israelul s-ar pregăti să nu mai utilizeze certificatul verde. Graniţele sunt deschise, dar momentan călătorii, obligatoriu vaccinaţi, trebuie să facă un test PCR cu 72 de ore înainte de zbor. Şi perioada de carantina a fost redusă la 5 zile.

Suedia renunţă să mai solicite test negativ pentru intrarea în ţară. Dar toate persoanele care vin din Spaţiul European sunt în continuare obligate să prezinte certificatul digital.

Si Elveţia a renunţat la majoritatea restricţiilor chiar şi pentru cei nevaccinaţi pentru a-şi salva sezonul de schi.

Pe de alta parte, însă, Franţa a înăsprit condiţiile pentru neimunizaţi, iar certificatul verde a fost transformat în certificat de vaccinare. Asta înseamnă ca testele nu vor mai fi acceptate pentru intrarea în baruri sau restaurante.

În Italia a intrat deja în vigoare legea care introduce vaccinarea obligatorie pentru persoanelor de peste 50 de ani care nu merg la serviciu şi certificatul de vaccinare pentru toţi cei mai în vârstă, dar care merg la muncă zilnic.

Iar Austria va introduce două doze obligatorii pentru toţi cei mai mari de 18 ani. Măsurile se vor aplica de la începutul lunii februarie! (foto: imagine ilustrativă)