Au fost huiduieli la primul concert al trupei Coldplay în România. S-a întâmplat atunci când solistul trupei, Chris Martin, l-a invitat pe scenă pe cântărețul român de manele Babasha. Martin a transmis publicului că este impresionat de „talentele muzicale ale României”.
Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming. Melodia pe care a cântat-o în timpul concertului Coldplay are aproape 7 milioane de vizualizări la doar 11 zile de la lansare.
Babasha are 104.000 abonaţi pe canalul de Youtube, iar cea mai populară melodie a sa este „Baklava”, care a reuşit să strângă 34 milioane de vizualizări într-o singură lună de la lansare. Artistul a scos melodia “Păi Naa” pe 1 iunie, urcând rapid pe locul întâi în trending-ul românesc cu 6,7 milioane de vizualizări, notează observatornews.ro.
În timpul concertului de ieri de la Bucureşti al trupei Coldplay, manelistul a fost chemat pe scenă de solistul trupei Chris Martin. “Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român, un tânăr artist pe care sper să-l primiți cu inima deschisă”, a spus la începutul momentului. După ce tânărul a început să cânte, o mare parte din public a huiduit momentul, nemulţumiţi de surpriza organizatorilor şi a trupei. Conform artistului, echipa de management a trupei Coldplay a fost cea care i-a contactat impresarii pentru a-l aduce pe scenă.
Pe platforma Spotify, artistul originar din Bacău are 5 melodii în top 50 al celor mai ascultate piese muzicale şi are peste 565.000 de ascultători lunar. Pe contul său de Instagram are 64.000 de urmăritori şi se descrie ca fiind “Artist, compozitor, textier, producător”. Vlad Babaşa a început să studieze la Universitatea Națională de Muzică din București în 2021.
Babasha a revenit la scurt timp pe TikTok, unde a oferit o reacţie urmăritorilor: „Eu sunt doar un puşti de 22 de ani care chiar munceşte, zi şi noapte, pentru un vis. Pentru cine nu înţelege, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine. Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”
Persoanele publice au sărit în susţinerea tânărului
Comentariile pe reţelele de socializare au fost diverse, cele mai multe însă au criticat momentul. Mai multe persoane publice au intervenit şi au luat apărarea artistului, tranşat de reacţiile negative la adresa apariţiei sale la concert. Printre ei se numără şi Adrian Despot care a spus: „Cea mai bună pe care am auzit-o e ca „au venit Coldplay şi, în zi de sărbătoare, în loc să prezinte părinţilor soţia noastră, au prezentat amanta!”. Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevarat valoarea trendului yt si, in general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singura unitate de măsură pe care o aveţi la îndemână. Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânţi cum ai făcut-o, în faţa unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum saă nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”.
Şi medicul Gabriel Diaconu a intervenit pe Facebook, unde a declarat: „Când trauma e o manea, Eu mă simt bine-n ţara mea…România nu-şi urăşte romii. României încă îi e ruşine cu ce le-a făcut vreme de 500 de ani”, a scris Gabriel Diaconu: „Nu mă îndoiesc că dacă ar fi fost cântat Phoenix, sau Cargo, dacă s-ar fi cântat Compact sau Iris, Semnal M sau Mirabela Dauer, efectul ar fi fost sensibil altul. Şi dacă s-ar fi cântat imnul Mauritaniei, de fapt nu contează. Ce contează e că o puzderie de oameni care nu şi-au verificat niciodată, de fapt, foarte bine oglinda personală se indignează că aşa ceva a fost posibil. Aşa ceva… România e străbătută de un rasism profund. Când nu-l trăieşte cultural, îl urlă societal. Iar astăzi, ca şi ieri, s-ar putea că dacă un copil nu e cuminte mămica lui o să-i spună ‘dacă nu eşti cuminte te dau la ţigani”. (foto: mixaj captură video)













