La data de 09 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din comuna Parava, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

 

La data de 10 mai a.c., în jurul orei 01.00, o patrulă de poliţie din Buhuşi, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Polițiștii din Moineşti au depistat în flagrant un bărbat de 52 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a conducătorilor auto.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! (sursa: IPJ Bacău)