Guvernanţii lasă pe dinafară sute de mii de români care nu vor mai beneficia de facturi mai mici la energie, pentru că pragul până la care preţurile sunt plafonate va scădea. În plus, pentru a susţine schema de compensare, statul va lua bani de la toţi actorii de pe piaţa de energie, notează observatornews.ro.
De la 300 de kWh, pragul scade până la 255 kWh. Adică, toţi cei care consumă lunar între 100 şi 255 kWh vor plăti un preţ de 80 de bani pe kWh. Cei care au un consum de până într-o sută de kWh vor plăti 68 de bani. Modificarea ar urma să lase pe sute de mii de români fără preţuri plafonate. Aceştia vor plăti preţul din contract, care poate fi şi de câteva ori mai mare.
Un număr mai mic de consumatori care se încadrează înseamnă o povară mai mică pentru stat.
Corneliu Bodea, Centrul Român al Energiei: Are rostul de a limita volumul financiar pe care statul trebuie să-l aloce pentru plafonare.
În plus, plafonarea se va extinde până la finalul lunii august. În schimb, IMM-urile, firmele din industria alimentară și instituțiile publice vor plăti un preț plafonat doar pentru 85% din consumul de energie electrică.
O altă modificare importantă: valoarea maximă a prețului la care ANRE calculează sumele decontate de la bugetul de stat pentru furnizorii de energie electrică este de 1.300 lei/MWh.
Producătorii, traderii şi furnizorii ar urma să plătească o taxă de solidaritate.
Nicolae Ciucă, premierul României: Vom descuraja comportamentul speculativ.
Corneliu Bodea, Centrul Român al Energiei: Este o taxare mascată. Este, în acest moment, o situaţie fără precedent. Şi anume – anumite companii de pe lanţul energetic fac profituri foarte mari.
Taxa va fi plătită de companii în fiecare lună şi va intra la „Fondul de Tranziție Energetică”.
Preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:
- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;
- maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează la preț întreg.
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, şi pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform legislaţiei în domeniu, al unităţilor de învăţământ publice şi private, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale.
- pentru celelalte instituţii publice, preţul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021.
Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 august 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:
- maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;
- maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică. (foto: arhivă)











