Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) se va reuni vineri, în ședință, pentru a decide noi restricții în contextul exploziei de cazuri de Covid-19 în România, conform unor surse ale Știrilor Pro TV.

Deși anunțate drept urgente, noile restricții sunt încă analizate de Guvernul demis, după ce șeful statului a criticat gestionarea crizei sanitare. Astfel, evenimentele private ar putea fi oprite de tot, pentru a împiedica răspândirea virusului, iar carantina de noapte, impusă celor nevaccinați. Certificatul verde ar deveni cheia de acces în toate locurile publice, fără magazine ori farmacii.

Toate discuțiile pornesc de la ideea că toate activitățile care ar duce la formarea de aglomerație să fie interzise.

Iar prima propunere analizată de Guvern este că toate evenimentele private, precum nunți, botezuri, aniversări, să nu mai poată avea loc, iar barurile și discotecile nu vor mai putea funcționa.

Carantina de noapte, anunțată deja de șeful statului, ar putea fi impusa pe toată durata săptămânii, dar încă nu e decisă ora de la care va fi aplicată. Este posibil ca ea să înceapă cu ora 21.00. Exceptați vor fi cei vaccinați.

Certificatul verde, în cazul celor vaccinați și trecuți prin boală, ar urma să fie folosit la accesul în diferite locuri publice, ca instituțiile de stat și nu numai, dar magazinele alimentare ori farmaciile vor fi excluse.

Sunt analizate și o serie de variante care țin de decalarea programului de lucru, atât în instituțiile de stat, cât și la privat, iar acolo unde este posibil angajații să lucreze în sistem de telemuncă.

Atât la serviciu, cât și pe stradă, adică și în spații închise, dar și deschise, masca va fi obligatorie începând de luni.

Pentru ca aceste măsuri să intre în vigoare, e nevoie de decizia Guvernului, iar la certificatul verde ultimul cuvânt îl are Parlamentul.

Iohannis: „Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții”

Klaus Iohannis a anunțat că, începând de luni, toți elevii intră în vacanță, iar cei nevaccinați vor avea parte de ”o sumedenie de restricții”.

Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții. De exemplu, va fi restricționată circulația, excepție făcând cei vaccinați sau cei cu adeverințe de serviciu. În timpul zilei, accesul va fi permis în aproape toate unitățile numai cu certificatul verde. Cei navaccinați vor avea, din păcate, o sumedenie de restricții. Începând de luni, masca devine obligatorie peste tot, și în interior și în exterior, și la școală, și în târguri, și la cinematograf și pe stradă dacă vă plimbați trebuie să purtați mască. Începând de luni este vacanță școlară pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni”, a transmis, miercuri, Klaus Iohannis. (foto: imagine ilustrativă)