Un studiu realizat de J. D. Power – companie americană de analiză și cercetare de piață – a analizat problemele întâlnite la șoferii din Germania în ultimul an, după primele 12-36 de luni de utilizare a mașinii, iar rezultatele sunt spectaculoase.

Studiul a examinat 177 de probleme împărțite în 8 categorii distincte și a stabilit că cele mai fiabile mașini sunt cele asiatice (sud-coreene și japoneze), desființând astfel mitul mașinilor nemțești (Mercedes, BMW, Audi).

Cea mai fiabilă mașină este Kia, pe locul doi se situează Hyundai (ambele mărci fiind sud-coreene), iar pe următoarele două poziții s-au clasat Toyota și Mitsubishi (mărci japoneze).

Cu un scor de 152, Dacia este înaintea celebrelor mărci germane Mercedes (158), Audi (182) și BMW (205).

Scorul reprezintă numărul de probleme raportate la fiecare 100 de mașini. Altfel spus, cu cât valoarea este mai mică, cu atât modelul și marca sunt mai fiabile.

Studiul a luat în calcul următoarele: Probleme de caroserie, Experiență dinamică, Display-uri și comenzi, Sisteme de navigație, de comunicare și audio, Scaune, Sisteme de climatizare, Probleme de interior și Motor/Transmisie.

Studiul a fost realizat între februarie și aprilie 2017 cu ajutorul a 14.000 de posesori de mașini cu o vechime de maxim 3 ani (produse între 2014 și 2016).

Gradul de fiabilitate al mașinilor reprezintă unul dintre criteriile principale de decizie a clienților când vinde vorba despre fidelitatea acestora față de o marcă.