Un tânăr nonconformist din Onești, cunoscut în tot orașul, pare tentat să intre în politică și, înainte de a face acest pas, le cere părerea concetățenilor săi. Liviu Tătaru, alias “Joker”, este de profesie tatuator și deține un salon pe bulevardul Oituz din Onești.
Liviu Tătaru a devenit cunoscut și în afara orașul după ce a intrat într-un conflict cu mama fetiței sale, pe care o acuză că i-ar fi răpit copilul, cazul fiind intens mediatizat la un moment dat inclusiv de presa centrală, în urmă cu circa 5 ani.
Dacă va intra în politică, Liviu Tătaru spune că va alege Partidul Ecologist. În mesajul său, “Joker” nu a precizat însă pentru ce anume ar urma să candideze, la funcția de primar sau pentru un mandat de consilier local.
“Dragi oneșteni, am nevoie de ajutorul vostru în legătură cu niște sfaturi și vă rog să fiți sinceri și obiectivi în răspunsuri.
Mă gândesc serios să intru în politică, iar cea mai indicată variantă pentru mine ar fi Partidul Ecologist Român, partid la care mă gândesc serios să ader.
Știți foarte bine că vorbesc deschis despre problemele cu care se confruntă comunitatea și de ani buni mă implic în acțiuni de ecologizare și nu numai, acțiuni pe care le inițiez ori de câte ori timpul îmi permite. Cei care mă cunosc știu că nu mă interesează „ciolanul”, dacă îmi era de făcut bani să n-am ce face cu ei, plecam în lume și tatuam de mă luau dracii că piele este slavă domnului oriunde aș merge.
Simt că pot face mai mult pentru acest oraș decât am făcut până acum și cu susținerea necesară voi putea face tot ce mi-am propus. În 2 august voi împlini 42 de ani. În ciuda aspectului necomercial pe care îl afișez, tind să cred despre mine că sunt destul de matur chiar dacă majoritatea mă știți sub numele de „Joker”.
De asemenea, nu puține au fost dățile când am fost întrebat: „DE CE NU INTRI ÎN POLITICĂ PE PLAN LOCAL JOKERE? AI VOCE ȘI ȘTII SĂ TE FACI AUZIT!”
Am stat și am rumegat la rece toate variantele și sper că voi lua decizia cea mai bună în această direcție.
Vă mulțumesc pentru sinceritate!”, este mesajul postat pe Facebook de Liviu Tătaru.
Alegerile locale ar trebui să aibă loc pe 27 septembrie, dacă această dată nu va fi între timp modificată din nou, urmare a evoluției pandemiei de coronavirus. (sursa foto mic: facebook.com/Liviu Tătaru)












