Acasă National / Externe (VIDEO) Succes uriaș pentru România la Eurovision 2026: Alexandra Căpitănescu, pe locul...

(VIDEO) Succes uriaș pentru România la Eurovision 2026: Alexandra Căpitănescu, pe locul 3! Bulgaria a câștigat concursul, Israel a fost al doilea

 

România a revenit în forță pe scena Eurovision. Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023, a obținut locul 3 la Eurovision 2026, după o prestație care a ridicat publicul în picioare la Viena. Cu piesa „Choke me”, artista de 22 de ani a adus țării noastre unul dintre cele mai bune rezultate din istoria concursului.

Finala Eurovision 2026, desfășurată pe scena Wiener Stadthalle din Viena, a adus un rezultat spectaculos pentru România. Alexandra Căpitănescu a reușit să claseze țara noastră pe locul 3, după un show apreciat atât de juriile de specialitate, cât și de publicul european.

Tânăra artistă, devenită cunoscută după ce a câștigat Vocea României în 2023, a interpretat piesa „Choke me” într-o atmosferă electrizantă, fiind aplaudată și susținută puternic de spectatori.

Cu o prezenţă scenică pe care fanii şi presa internaţională au comparat-o cu stilul exploziv al lui Lady Gaga, Alexandra Căpitănescu a livrat pe scena de la Viena un moment intens, imposibil de ignorat. Artista a intrat în concurs penultima şi a interpretat melodia rock cu inflexiuni de operă fără greşeală. Atmosfera a fost completată de acordurile de chitară electrică, precum şi de efectele vizuale puternice. Alexandra a purtat o ţinută integral din piele.

România a acumulat în total 296 de puncte și a terminat competiția pe podium, în spatele Bulgariei și Israelului. Câștigătoarea ediției aniversare cu numărul 70 a fost Bulgaria, reprezentată de Dara și piesa „Bangaranga”, care a obținut 516 puncte. Pe locul secund s-a clasat Israelul, prin Noam Bettan și melodia „Michelle”, cu 343 de puncte.

„Am obținut locul 3 la Eurovision! Extraordinar! Felicitări, Alexandra Căpitanescu! Bravo, echipa! A câștigat o voce a României! A învins tinerețea, talentul, muzica rock, spectacolul bine regizat! Au câștigat românii și România! Mi-a stat puțin inima când ne-am dus direct pe locul 1, dar destinul și-a adus aminte de… Miorița”, a comentat Horia Brenciu, pe Facebook.

Rezultatul obținut de Alexandra Căpitănescu este unul dintre cele mai bune din istoria participării României la Eurovision. Țara noastră a mai ocupat locul 3 de două ori: în 2005, prin Luminița Anghel și Sistem, respectiv în 2010, prin Paula Seling și Ovi.

Republica Moldova, doar 3 puncte acordate României

Juriul din Republica Moldova, implicat în ediția din acest an a concursului Eurovision, a oferit un punctaj care a iscat multe critici din partea internauților. România a primit doar 3 puncte din partea juriului moldovean, iar Ucrainei nu i-a fost oferit niciun punct.

Cele mai multe puncte, adică totatul de 12 puncte, juriul din Republica Moldova le-a oferit Poloniei. 10 puncte au plecat spre Israel, 8 puncte – către Grecia, 7 puncte – spre Bulgaria, iar alte 6 puncte – spre Norvegia.

De asemenea, acesta a oferit 5 puncte Cehiei și alte 4 puncte – Australiei. Țara vecină, România, a primit doar 3 puncte de la Chișinău. Alte 2 puncte au mers către Franța, iar cu un punct din partea Republicii Moldova s-a ales Italia. Ucrainei nu i-a fost oferit niciun punct.

În comentariile postărilor de pe rețelele de socializare, internauții s-au arătat revoltați de punctajele oferite de juriul moldovean țărilor vecine, dar mai ales României, care s-a ales doar cu 3 puncte. România, la rândul ei, a oferit Republicii Moldova 10 puncte, notează jurnal.md.

Ediția din acest an a fost considerată una dintre cele mai disputate din ultimii ani, iar revenirea României în topul clasamentului este văzută ca un semnal puternic pentru viitorul participării țării noastre la competiție.