(P)

Aflat sâmbătă, 18 mai, într-o nouă vizită de lucru în Bacău, pe șantierul de la Șoseaua de centură a municipiului reședință de județ, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că vineri, 17 mai s-a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectare pentru Autostrada Bacău-Brașov.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 8 iulie. Senatorul Dragoș Benea a comentat anunțul ministrului Transporturilor: “este cea mai bună veste pentru Bacău. Practic a fost dat startul oficial pentru construcția Autostrăzii Bacău- Brașov, un obiectiv pe care îl așteptăm cu toții de mai bine de 15 ani. Sper ca în 4 – 5 ani de acum înainte să putem vorbi despre această autostradă la modul concret”.

În privința lucrărilor la șantierul Centurii ocolitoare a Bacăului, în urma evaluărilor s-a stabilit că se lucrează în ritm susținut, la această oră, lucrările fiind într-un stadiu de execuție de 20%, comparativ cu 2% lucrări executate la data de 15 martie, data precedentei evaluări a ministrului Răzvan Cuc, după cum se arată într-o informare a Consiliului Județean Bacău.

Comenteaza aici