O fetiță de numai 2 ani a dispărut de acasă, ieri, la prânz. Operațiunea de căutare continuă și la această oră. Azi-noapte, peste 70 de pompieri, jandarmi și polițiști au căutat-o pe micuță, pe o rază de mai mulți kilometri.

S-au folosit chiar și o cameră cu termoviziune și un câine special antrenat pentru astfel de intervenții, dar degeaba.

Fetița a fost lăsată singură acasă pentru câteva minute, tatăl său plecând să-și ajute un vecin la cărat ceva.

Când a sesizat dispariția fetiței, tatăl acesteia a alertat mai întâi vecinii, abia după patru ore de căutări fiind anunțați și polițiștii, care împreună cu pompierii și cu jandarmii, în total în jur de 70 de persoane, au răscolit împrejurimile, fără rezultat.

Căutările continuă și la această oră.

Fetița era din cătunul Ciubota, comuna Blăgești, situată la 24 de kilometri de municipiul Bacău. (sursa foto: bacau.net)

Vom reveni cu amănunte.