Consilierii oneșteni de la PNL, împreună cu colegii de la PMP și USR, au propus la ultima ședință ordinară un proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscal operatorilor economici din industria HoReCa, afectați puternic de pandemia de coronavirus. Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali, însă operatorii economici vizați ce doresc să beneficieze de prevederile acestei hotărâri au obligația ca până pe 21 decembrie să depună anumite documente, la Direcția Economică din cadrul Primăriei Onești.

Anul 2020 a fost unul de coșmar pentru agenții economici din industria HoReCa, inclusiv pentru cei de la Onești, faptul că au avut activitatea suspendată/întreruptă din cauza pandemiei luni întregi periclitându-le serios integritatea afacerii. În acest context, Consiliul Local Onești a adoptat o hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale proprietarilor de restaurante/baruri/cafenele din oraș, pentru a-și putea salva afacerile, multe dintre ele aflate în pragul falimentului.

Printre măsurile adoptate în sprijinul agenților economici din zona HoReCa menționăm:  reducerea impozitului pe clădiri cu o cotă de 45% pentru clădirile nerezidențiale în care se desfășoară activitățile restaurantelor, barurilor și cafenelelor; scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari (…), dacă pe perioada în care s-a instituit starea de urgență/alertă utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică;

Agenții economici care vor să beneficieze de aceste facilități trebuie să se grăbească, 21 decembrie fiind termenul limită până la care se pot depune la Primăria Onești documentele solicitate (vezi documentul AICI).