Spitalul Județean de Urgență Bacău va beneficia de un corp nou de clădire, ca parte a unor investiții majore în sănătate finanțate prin Programul Sănătate 2021-2027. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că nouă proiecte spitalicești de importanță națională, transferate din PNRR, au fost aprobate pentru finanțare. Printre acestea se numără unități medicale din Alba Iulia, Pitești, Oradea, Timișoara și, desigur, Bacău, vizând modernizarea infrastructurii, creșterea siguranței pacienților și eficiența actului medical.
Nouă proiecte transferate din PNRR merg mai departe, acestea fiind finanţate prin Programul Sănătate 2021-2027, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, potrivit bucurestifm.ro.
“Investiţiile în spitale nu se opresc. România are nevoie de unităţi medicale moderne, sigure şi eficiente, cât mai repede. Astăzi, la Iaşi, Comitetul de Monitorizare al Programului Sănătate împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene au aprobat transferul din PNRR a celor 9 proiecte spitaliceşti majore pentru finanţare prin Programul Sănătate”, a scris ministrul pe Facebook.
Potrivit ministrului, cele nouă proiecte spitaliceşti care merg mai departe sunt:
* Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia – corp nou pentru oncologie şi cardiologie intervenţională;
* Centrul de Politraumă Piteşti;
* Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – laborator de radioterapie;
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Oradea;
* Spitalul de Urgenţă al MAI ‘Prof. Dr. Dimitrie Gerota’ Bucureşti – sediu nou;
* Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu – corp nou pentru oncologie şi neurologie;
* Institutul Regional de Oncologie Timişoara;
* Spitalul nr. 2 Vaslui – corp nou de clădire;
* Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – corp nou de clădire.
“Aceste proiecte sunt vitale pentru reţeaua medicală naţională, cresc calitatea actului medical, îmbunătăţesc condiţiile din spitale şi, cel mai important, aduc siguranţă pacienţilor. Este o decizie strategică prin care asigurăm continuitatea investiţiilor şi accelerăm modernizarea infrastructurii medicale din România”, a susţinut Alexandru Rogobete.
El a spus că în perioada următoare urmează semnarea noilor contracte de finanţare. (foto: Radio România București FM)











