Conducerea administrației publice locale și cea a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești vor lucra împreună, în perioada următoare, la un proiect extrem de ambițios, și anume transformarea unității medicale din municipiul de pe Trotuș în Spital de Urgență.

Acest deziderat presupune parcurgerea mai multor etape, iar dacă va fi atins atunci cel mai mult vor avea de câștigat locuitorii de pe Valea Trotușului. Concret, prin transformarea Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” în spital de urgență vor putea fi înființate noi secții, specializări de care unitatea nu dispune în prezent, iar numărul de paturi va crește și el, ceea ce înseamnă că vor putea fi evitate mult mai ușor eventuale supraaglomerări pe secții.

dscn0068Un alt avantaj îl reprezintă faptul că toți angajații spitalului, cu excepția celor din sectorul administrativ și din conducere, vor intra în altă grilă de salarizare, cu circa 30 la sută mai mare, bani care vor fi asigurați de la bugetul de stat. În acest fel, este de așteptat că se va rezolva și problema crizei de personal, medicii specialiști fiind mult mai tentați să profeseze în cadrul spitalului din Onești. Practic, medicii și asistenții vor primi salarii la nivelul de Clinică Universitară.

Tot în cadrul acestui proiect, administrația condusă de Nicolae Gnatiuc le va oferi viitoarelor cadre medicale care provin din afara orașului spații de locuit sub formă de chirie, la prețuri modice, încă un motiv în plus ca acestea să vină să lucreze în cadrul spitalului oneștean.

dscn0100Șansele ca spitalul din Onești să crească în rang sunt mult mai mari acum, după ce a fost finalizat noul Compartiment de Primiri Urgențe (CPU), una dintre cele mai moderne și bine dotate astfel de unități din țară, realizată după modelul secției de Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Mureș.

Transformarea Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” în spital de urgență a fost stabilită ieri, după inaugurarea CPU, de către conducerile administrației publice oneștene și cea a spitalului, în cadrul unor discuții care s-au purtat în spatele ușilor închise, la pensiunea “First Class”. Au luat parte la întâlnire, printre alții, primarul și viceprimarul orașului, Nicolae Gnatiuc, respectiv Laura Abageru, managerul spitalului oneștean, dr. Oana Secară, directorul de îngrijiri al unității, asistent principal Sorin Roșca, consilierul local și totodată reprezentantul CL în Consiliul de Adminsitrație al spitalului, Gelu Panfil.

Spitalul “Sf. Ierarh Dr. Luca” deservește un număr de peste 150.000 de locuitori ai Oneștiului și ai localităților de pe Valea Trotușului. În județul Bacău mai există două spitale de urgență, în Bacău și la Moinești.