Toți banii investiți de-a lungul timpului de municipalitatea oneșteană la grădina zoologică de pe malul Trotușului s-au dus pe Apa Sâmbetei încă din 2007, când obiectivul a fost închis pentru public, întrucât nu mai îndeplinea condițiile impuse de Uniunea Europeană.

Rând pe rând, tigrii Gerico și Tomi, leii Tarzan și Simba și puii lor Hera și Sara au luat drumul Africii, într-una dintre cele mai frumoase rezervații speciale. Asta se întâmpla în primăvara lui 2013.

Peste puțin timp, alți doi lei și doi tigri care rămăseseră la Onești, precum și celelalte animale sălbatice ținute captive în spații înguste, neconforme, aveau să fie relocate, de atunci grădina zoologică fiind lăsată în paragină.

Acum, autoritățile oneștene s-au gândit să redea cetățenilor acel spațiu, fapt pentru care au luat decizia de a amenaja acolo o zonă de recreere și picnic.

“Chiar se impunea amenajarea unui loc de picnic, după ce au fost desființate grătarele de pe strada Cașinului. Numai că locul este puțin retras, cam depărtișor pentru unii dintre noi. Dar decât un loc plin de buruieni, mai bine o zonă de recreere. Poate se gândesc să pună și niște leagăne acolo, pentru copii”, a comentat un cetățean.

Deocamdată, nu se cunoaște nici valoarea proiectului și nici cum va arăta acest spațiu după reamenajare.

Transportul leilor și tigrilor de la Onești în rezervația Lionsrock, din Africa de Sud – peste 15.000 de kilometri – a costat mai bine de 30.000 de euro, cheltuiala fiind suportată de fundația Vier Pfoten, care s-a ocupat cu relocarea felinelor.

Sursa foto: libertatea.ro