Acasă Actualitate Șoferi SCOȘI DIN TRAFIC de polițiști după ce au fost prinși BĂUȚI!...

Șoferi SCOȘI DIN TRAFIC de polițiști după ce au fost prinși BĂUȚI! Unul dintre ei, oprit în ONEȘTI, chiar lângă Kaufland

 

Doi șoferi au fost scoși din trafic de polițiștii băcăuani, după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului. Unul dintre aceștia a fost oprit în Onești, pe strada Victor Babeș, în apropiere de Kaufland, având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt în Moinești.

La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 02:00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Moineşti a depistat în flagrant delict, un tânăr de 29 de ani, din comuna Zemeş, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, transmite IPJ Bacău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La aceeași dată, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Oneşti a depistat pe strada Victor Babeş din localitate, un tânăr de 26 de ani, din comuna Gura Văii, care conducea un autoturism, deși avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale și au reținut permisele de conducere. (foto: google.com/maps)