Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Buhuși, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism cu un permis de conducere aparent fals, în comuna Oncești, județul Bacău. Documentul, emis în Grecia, prezenta greșeli de tipărire și nu avea elementele de siguranță specifice, fapt ce a stârnit suspiciuni în rândul agenților rutieri.
„La data de 01 august a.c. a.c., în jurul orei 20:00, în comuna Oncești, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Buhuși.
Cu ocazia verificării documentelor conducătorului auto şi ale autoturismului, au fost constatate greşeli la modul de tipărire și lipsa elementelor de siguranţă ale permisului de conducere prezentat de acesta, aparent emis în Grecia.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Creţu. (foto: imagine ilustrativă)











