La data de 13 mai a.c., în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor în mediul stradal.
Astfel, în urma activităților desfășurate polițiștii au legitimat 206 persoane, au controlat 103 autovehicule și au verificat 28 de operatori economici.
De asemenea au constat 4 infracțiuni, au aplicat 110 sancțiuni contravenționale în valoare de 30.895 de lei, au reținut 2 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Exemple:
La data de 13 mai a.c., o patrulă de siguranţă publică din cadrul Compartimentului de Ordine Publică a Poliţiei Municipiului Bacău, a depistat și reţinut un bărbat de 46 de ani, din comuna Hemeiuş, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bacău. Acesta are de executat o pedeapsă de 1,4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
La data de 13 mai a.c. o patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti, a depistat un bărbat de 64 ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ.119, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional și i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 zile. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)











