Acasă Actualitate Șofer din comuna Cașin, prins BĂUT LA VOLAN pe strada George Călinescu...

Șofer din comuna Cașin, prins BĂUT LA VOLAN pe strada George Călinescu din ONEȘTI. Ce ALCOOLEMIE  a indicat aparatul etilotest

 

Un bărbat de 65 de ani, din comuna Cașin, a rămas pieton și s-a ales cu dosar penal după ce a nesocotit legea rutieră, urcându-se la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

„La data de 8 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti au depistat în trafic, un bărbat de 65 de ani, din comuna Caşin care conducea un autoturism pe strada George Călinescu din Onești. Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru. (foto: imagine ilustrativă)