Șofer din BÂRSĂNEȘTI, prins la volan cu o alcoolemie de 1,09 mg/l pe o stradă din Bacău

0
635

La data de 08 iunie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)