În plin ger, când nevoia de lemne de foc este tot mai mare, copacii din parcul central din Onești au devenit o țintă pentru câțiva escroci avizi de profit cu orice preț.
Un tânăr care nu pare să aibă decât vreo 15-16 ani a fost surprins în flagrant în timp tăia crengile copacilor de pe una dintre insulele de pe lacul din Parcul Municipal Onești. Fără nici o jenă, după ce și-a desăvârșit “opera”, adolescentul a încărcat lemnul pe o sanie și dus a fost.
Asta reprezintă din start o infracțiune, chiar și dacă am presupune că băiatul provine dintr-o familie sărmană care a rămas fără lemne de foc fix când s-a întâmplat ca temperaturile să coboare mult sub pragul de îngheț.
Numai că băiatul și-a făcut treaba cu o drujbă, iar prezența acesteia ne duce cu gândul mai degrabă la faptul că nu avem de-a face cu un copil nevoiaș. Unde mai pui că adolescentul pare și destul de bine îmbrăcat, detaliu sesizat de autorul fotografiilor și al filmulețelor alăturate.
Incidentul s-a petrecut în a doua parte a zilei de joi, 1 martie, la ora 17.30, cam cu o oră și ceva înainte să se întunece de tot.
Parcul era oricum pustiu.
“Ce m-a surprins este că avea (n.r. – copilul) și o curea cu un dispozitiv de prindere care scotea un sunet ciudat, cum e la chestiile alea unde e o piedică și nu se poate derula cureaua înapoi. Ăsta este un aspect. Al doilea aspect: copilul este bine îmbrăcat și pare învățat cu drujba. La topor trebuie forță, însă cu drujba dacă nu e atent, rămâne fără picior!
Probabil că <șefii> l-au trimis la furat. Fiind minor, nu riscă represalii. Cine o fi oare stăpânul drujbei?! E posibil să execute tot copacul și alți copaci dimprejur, iar până la miezul nopții să care tot. Pe gerul ăsta cine să-l urmărească?”, ne-a declarat autorul fotografiilor.
Ca o ironie a sorții, sunetul drujbei se amestecă cu cel al clopotelor bisericii “Sf. Nicolae”.
Indiferent dacă lemnul furat urma să fie vândut sau să fie folosit în uz propriu, indiscutabil este că un minor nu poate „recolta” cu o drujbă lemn de pe domeniul public!
Parcul din Onești nu mai dispune de pază de ceva timp iar de atunci a devenit ținta predilectă a indivizilor certați cu legea, care distrug băncile (VEZI FOTO – multe dintre ele ajung tot pe foc), fură nuferii de pe lac sau cine știe ce alte ACTE DE VANDALISM mai comit. Infracțiuni pe care nu le mai sesizează nimeni.
Sursa foto/video: Lupașcu Octavian