O situație neașteptată a avut loc pe 19 iunie la RAR Bacău, unde polițiștii au fost alertați după ce o femeie s-a prezentat pentru verificarea unui autoturism care, în urma procedurilor, s-a dovedit a fi urmărit internațional de autoritățile italiene. Femeia este acum cercetată penal pentru tăinuire, iar vehiculul, evaluat la circa 10.000 de euro, a fost indisponibilizat.
”La data de 19 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bacău au fost sesizați de reprezentanții Registrului Auto Român – Reprezentanța Bacău, cu privire la identificarea unui autovehicul urmărit internațional.
Din cercetări a reieșit faptul că, o femeie de 36 de ani, din municipiu, s-a prezentat la sediul R.A.R. Bacău pentru efectuarea formalităților de certificare a autenticității unui vehicul. În cadrul procedurii a reieșit că acesta figurează urmărit de către autoritățile judiciare din Italia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
De asemenea, s-a dispus măsura indisponibilizării vehiculului în valoare de aproximativ 10.000 de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Crețu. (foto: imagine ilustrativă)











