La nivelul municipiului Onești sunt înregistrate, în momentul de față, doar 82 de persoane beneficiare ale venitului minim garantat prevăzut de lege, număr insignifiant raportat la populația orașului.

Dintre cei 82 de “asistați social” aflați în evidențele Direcției de Asistență Socială Onești, 50 sunt apți de muncă și prestează orele de muncă obligatorii ca să încaseze acest drept bănesc, doar 32 de persoane fiind beneficiare ale venitului minim garantat fără să facă nimic, dar având interdicție la efort de la medic.

În total, cei 82 de asistați social de la Onești încasează lunar de la Primăria Onești în jur de 17.500 de lei, ceea ce reprezintă puțin peste 200 de lei de “căciulă”.

„Chiar aveam impresia că sunt mai mulți dar, dacă nu sunt nicio sută, eu zic că stăm foarte bine, în condițiile în care sunt localități în țară, mai cu seamă în mediul rural, care au și o mie de asistați social la 2-3.000 de locuitori cu totul”, a comentat un oneștean între două vârste.

Referitor la acest subiect, pe 7 martie 2017, Ziarul Financiar publica un articol intitulat “Mitul destrămat al <asistaților social>”, evidențiind faptul că din cei 6,5 milioane de români ce intrau în această categorie la vremea respectivă, 57% (adică 3,7 milioane) erau doar copii beneficiari ai alocației de stat. Alte 1,55 milioane (adică 24% din total) care încasau bani din “beneficiile și serviciile de asistență socială” erau persoane cu dizabilități sau persoane care îngrijeau oameni cu dizabilități.

Doar 246.000 de români figurau în evidențe în primăvara lui 2017 ca fiind beneficiari ai venitului minim garantat.