Un profesor de matematică de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, din municipiul Bacău, a reușit să-și „ridice în cap” părinții mai multor clase la care predă. Potrivit acestora, cadrul didactic a absentat de la unele cursuri online, iar de la reluarea în formă fizică, are un comportament jignitor atât la adresa elevilor, cât și a părinților, relatează Ziarul de Bacău.

„De la începutul anului scolar, dl prof de matematica, (…), ne-a jignit copiii, i-a umilit, adresându-le cuvinte precum «Nesimțiți», «Ordinari», «Proști”, «Bătuți în cap». Unui copil i-a spus că este obez și l-a umilit în fața clasei, desenând pe tablă cum s-a întors de la bunici (rotund, ca un balon)”, se arată în reclamația unor părinți.

Potrivit părinților, dirigintele clasei a VII-a A a avut discuții cu profesorul de matematică, însă reacția acestuia a fost tot în bătaie de joc: „Nu eu i-am făcut nesimțiți, mamele lor i-au făcut!”.

Profesorul ar fi umplut catalogul de note de 2 și 4, după care ar intenționa să plece în concediu neplătit.

„Domnul profesor a avut mai multe concedii medicale, pentru termen îndelungat, iar părinții sunt nemulțumiți. De pe 2 mai, oricum, e în concediu. Avem și inspecție în școală, activitatea lui a fost monitorizată, vom vedea rezultatele controlului”, a declarat prof. Irina Grigoraș, care ocupă funcția de director al Școlii „Miron Costin”. (foto: zdbc.ro)

RECLAMAȚIA INTEGRALĂ A PĂRINȚILOR ȘI ALTE DETALII DESPRE SITUAȚIA DE LA ȘCOALA „MIRON COSTIN” – AICI