Semafoarele de la intersecția străzilor Republicii cu Radu Rosetti nu au funcționat pentru scurt timp, în această dimineață, fiind afectate, cel mai probabil, de ploaia torențială care nu a ținut însă mai mult de 10 minute.

Un oneștean, care a trecut cu mașina prin intersecția respectivă chiar în momentul în care semafoarele își luaseră o pauză, a făcut un comentariu absolut genial pe marginea situației, aprecierea sa, postată pe Facebook, stârnind zâmbetul internauților. “A plouat. Iar nu merg semafoarele. Cred că sunt semafoare de interior.

Din fericire, semafoarele au fost repuse în funcțiune rapid, iar traficul nu a avut prea mult timp de suferit.

Unii oneșteni au simțit, însă, pe pielea lor ce înseamnă să virezi stânga, venind de pe o stradă secundară, într-o intersecție nesemaforizată. “Coșmar! Se făcuse un ambuteiaj acolo incredibil, căci toată lumea s-a băgat în intersecție cu tupeu”, a spus o șoferiță.

N.R. – fotografia care ilustrează acest articol a fost realizată după ce semafoarele au fost repuse în funcțiune.