Acasă Actualitate Se naște o nouă competiției off-road lângă ONEȘTI. „Nu vor lipsi muzica...

Se naște o nouă competiției off-road lângă ONEȘTI. „Nu vor lipsi muzica și voia bună”

 

O nouă competiție off-road debutează în acest an în apropierea Oneștiului, ocazie pentru Gura Văii să iasă din nou la rampă după nebunia iscată în jurul caselor de la Rotunda, care au făcut cunoscut numele comunei pretutindeni în țară.

Cupa off-road Gura Văii 2022 se va desfășura în perioada 15-17 iulie sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), iar primarul Silviu Tinei promite un spectacol pe cinste dedicat nu doar pasionaților sporturilor cu motor, ci și amatorilor de distracție în aer liber.

Inspirat de comuna Caşin, care a organizat o competiție similară patru ani la rând, primarul comunei Gura Văii, Silviu Tinei, a decis să organizeze această competiție profitând și de faptul că în calendarul FRAS a apărut o dată liberă, după anularea competiției de off-road ce se ținea în mod tradițional la Toplița.

„Primăria Gura Văii, în parteneriat cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Asociația Club Sportiv Curița Sticlărie va organiza, în premieră Cupa Offroad Gura Văii 2022. Este primul eveniment sportiv ce are loc în comuna Gura Văii în ultimii 30 de ani la amploarea aceasta. Consider de bun augur să oferim și tinerilor rămași acasă câteva zile de distracție, iar pentru Gura Văii consider că este un nou prilej de promovare a imaginii la nivel național”, a precizat primarul Tinei.

Toți pasionații de motoarele cu sute de cai putere, modificate și adaptate terenului accidentat, vor putea admira și vedea la treabă aceste mașini speciale.

Cupa va avea două probe, Trophy și Trial și se va desfășura pe domeniul public al satelor Gura Văii, Pătrășcani și Păltinata.

Nu vor lipsi muzica și voia bună, focul de noapte și acces liber la bălăceală în râul Trotuș”, a declarat primarul comunei Gura Văii.