La data de 19 august a.c, polițiștii din Nicolae-Bălcescu au fost sesizați de către o femeie în calitate de administrator al unei societăți comerciale de pe raza comunei, despre faptul că un bărbat a provocat scandal şi a amenintat-o, distrugând totodată, două vitrine frigorifice.

Echipa operativă a stabilit faptul că, în seara zilei de 18 august a.c., un bărbat de 54 de ani s-ar fi deplasat la un magazin de pe raza comunei Nicolae-Bălcescu, unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi provocat scandal pe motiv că administratorul ar fi refuzat să îi vândă produse, i-ar fi adresat amenințări și ar fi distrus geamurile a două vitrine frigorifice.

Polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

Acesta a fost introdus ȋn Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)