Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au luat măsura reținerii unui tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

În urma cercetărilor efectuate de către echipa operativă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, s-a constatat faptul că, la data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 19:30, un tânăr de 24 de ani, din comuna Berești-Tazlău, aflându-se la domiciliu sub influenţa băuturilor alcoolice, având un obiect contondent asupra sa, l-ar fi ameninţat pe fratele său, de 23 de ani şi pe un alt bărbat, de 35 de ani, din aceeaşi localitate, după care ar fi distrus mai multe obiecte de mobilier, uşile şi geamurile locuinţei fratelui, creând un prejudiciu în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Ulterior, ar fi ieşit pe drumul public unde, s-ar fi manifestat violent în limbaj adresând ameninţări şi ar fi lovit un localnic, de 35 de ani. Polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile, prin care s-a dispus faţă de bănuit, interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 de metri de fratele său și de locuinţa acestuia.

Având în vedere probatoriul administrat, s-a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Retinere si Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)