Acasă Actualitate ȘANSA unui VENIT SUBSTANȚIAL. Primăria ONEȘTI caută recenzori: SUMA CONSIDERABILĂ cu care...

ȘANSA unui VENIT SUBSTANȚIAL. Primăria ONEȘTI caută recenzori: SUMA CONSIDERABILĂ cu care ar putea fi plătiți cei care culeg date pentru recensământul populației și locuințelor

 

Primăria municipiului Onești organizează, până la data de 10 februarie 2022, sesiune de depunere a cererilor pentru angajarea recenzorilor pe durata efectuării recensământului general al populaţiei şi al locuinţelor din Onești.

Cei ce vor dori să-și suplimenteze veniturile vor putea face parte din personalul de recensământ, ca recenzori, urmând să fie plătiți, în funcție de activitate, cu până la 8.000 de lei pentru două luni, după cum apare într-o hotărâre publicată miercuri în Monitorul Oficial.

În Onești, potrivit documentelor, personalul de recensământ va fi plătit în funcție de atribuții și de activitate, astfel:

  • recenzorii pentru recenzarea propriu-zisă vor fi plătiți, în funcție de tipul de chestionar, la un tarif de 7 lei pe chestionarul pentru recenzarea persoanelor și de 3,5 lei lei pentru chestionarul pentru recenzarea locuințelor

Potrivit HG 1.071/2020, personalul de recensământ va fi plătit în funcție de atribuții și de activitate fără a depăși suma brută de 8.000 lei pentru două luni de contractare a serviciilor.

Profilul recenzorului:

  • Să aibă cel puţin 18 ani împliniţi;
  • Să aibă cel puţin studii medii;
  • Să aibă cetăţenia română;
  • Să cunoască limba română (scris, citit, vorbit);
  • Să nu aibă cazier;
  • Să aibă capacitatea de a desfăşura muncă pe teren;
  • Să aibă o ţinută decentă şi un limbaj corespunzător;
  • Să nu aibă probleme de dicţie ca să poată fi clar înţeles;
  • Să poată citi materialele (formularele etc.) care sunt redactate cu un font mic;
  • Să aibă un scris citeţ;
  • Să aibă capacitatea de a face calcule simple şi corecte la însumarea datelor pentru centralizare;
  • Să poată fi disponibil între orele 8:00-20:00 pe toată durata de desfăşurare a recensământului, inclusiv în zilele de Sâmbătă şi Duminică;
  • Să aibă capacitatea fizică de efort prelungit, pentru a vizita locuinţe posibil dispersate pe o întindere geografică mare
  • În zonele cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren.
  • Deţinerea unui telefon mobil este de asemenea, un avantaj pentru o comunicare eficientă cu coordonatorii recenzorilor.

Actele necesare sunt:

  • – cerere tip
  • – cazier judiciar
  • – diplomă studii în copie xerox
  • – act de identitate în copie xerox.

DETALII AICI