La data de 08 octombrie a.c, o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Pânceşti care, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)











