Accident cu final fericit, în judeţul Teleorman. O şoferiţă care a lovit în plin o maşină a născut la scurt timp după impact. Femeia însărcinată a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină, fiind proiectată pe un câmp, informează observator.tv.
Maşina s-a oprit într-un copac, la aproximativ 100 de metri distanţă de şosea.
Medicii chemaţi să intervină au transportat-o pe şoferiţa rănită la spital. Acolo, însă, nici nu au apucat să o examineze bine, că pe femeie au apucat-o durerile facerii şi a născut o fetiţă.
Cel mai probabil, în urma şocului suferit după accident, spun doctorii. Din fericire, copila este sănătoasă şi a primit numele medicului care a adus-o pe lume, mai scrie sursa citată.