Hidrologii au instituit o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru afluenţi ai râurilor Bârlad, Siret şi Prut din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Potrivit specialiștilor INHGA, pe aceste cursuri de apă se vor menţine valori ridicate de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Hidrologii au actualizat, miercuri, codurile hidrologice pentru râuri din Moldova şi Dobrogea şi anunţă risc de viituri majore, până joi. INHGA a instituit Cod Portocaliu, care intră în vigoare joi, 19 septembrie, la ora 5:00 şi este valabil până la ora 18:00. Vor fi vizate râurile din bazinele hidrografice:
- Bârlad– afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Vaslui (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi);
- Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Lungoci (judeţul Galaţi);
- Prut– afluenţii aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
De asemenea, este în vigoare Codul Galben, miercuri, de la ora 12:00, până joi, la ora 24:00, pe anumite sectoare de râuri din judeţele Vaslui, Iaşi şi Galaţi. Acelaşi cod va fi activ începând de joi dimineaţa, de la ora 3:00, până la miezul nopţii, pe râuri din judeţele: Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi râurile din judeţul Tulcea. ”Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. De asemenea, există probabilitatea depăşirii cotelor de apărare”, a transmis INGHA.
CITEȘTE ȘI: Bacău, Galaţi Vaslui şi alte 6 judeţe intră de la noapte sub avertizare cod galben de ploi torenţiale











