Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat au fost publicate luni. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 73,3%, cea mai bună din ultimii zece ani, notează observatornews.ro.

„Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examenul de Bacalaureat în această sesiune, înainte de contestaţie. Anul trecut am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţini. Mai exact 2.928, deşi anul trecut au fost mai mulţi candidaţi înscrişi cu 7.211. Rata de promovare este de 73,3% promoţie curentă şi promoţii anterioare. Este cel mai ridicat nivel de promovare judecând după anii începând cu 2013, în ultimii zece ani, înainte de contestaţii”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Potrivit hotnews.ro (vezi hartă), cele mai ridicate rate de promovare au fost înregistrate în Cluj (88,5%), Galaţi (86,7%), Brăila (85,7%), Iaşi (85,4%) și Bacău (84,4%). Bucureştiul a avut o rată de promovare de 83,2%.

Judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare au fost Ilfov, cu 52,9%, Giurgiu, cu 61,7% şi Călăraşi cu 62,5%.

Sorin Cîmpeanu a arătat că, dacă ne raportăm la rural-urban, în rural este o rată de promovare de 69,2%, iar în urban, de 82,7%, comparaţia fiind pentru promoţia curentă.

  • S-au înregistrat 162 de medii de 10 la bacalaureat
  • Cele mai multe medii de 10 au fost în București – 30. Urmează Prahova – 15, Galați și Vâlcea – câte 9, Cluj și Iași – câte 8
  • Județe fără nicio medie de 10: Alba, Brașov, Arges, Timis, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Tulcea. (sursă hartă: hotnews.ro)