Lucian Florin Cambei (18 ani), fratele vicecampioanei olimpice de la Paris, Mihaela Cambei, a urcat pe podium la Campionatele Mondiale de cadeți la stilul smuls în cadrul categoriei 55 kg, competiție care se desfășoară în aceste zile în Peru.
Mihaela Cambei, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris la categoria 49 de kg și campioană europeană în acest an, a avut emoții pentru evoluția fratelui său, Lucian Cambei, sportul lui CSM Onești, la Campionatele Mondiale de juniori și cadeți de la Lima (Peru).
Lucian Cambei a reușit să urce pe podium, el obținând medalie de argint în cadrul categoriei 55 kg la cadeți, scrie gsp.ro. Distincția a fost obținută cu o performanță de 105 kg, la aruncat el s-a clasat pe poziția a 13-a, cu 115 kg, iar la total a încheiat pe 8, cu 220 kg. „Mihaela nu se va opri până nu va cuceri titlul olimpic. Iar în Luci, cel mic, am încredere că va ajunge la fel de sus”, a spus Florin Cambei, tatăl celor doi sportivi, pentru Libertatea.











